"Înțigănirea"

          De mici copii am fost invatati sa ne ferim de tigani. Erau violenti, neigienici, cu reputatie proasta. Ne era frica de ei si aveam si un sentiment de repulsie. Incercam sa-i evitam pe cat puteam si cand le simteam prezenta in spatele nostru pe strada grabeam pasul si treceam pe partea cealalta a drumului. Sentimentul copilaresc de respingere si evitare a tiganilor s-a transformat ulterior in antipatie si ura, dispretuire si renegare. Dar tiganii s-au inmultit, au dezvoltat comunitati tot mai numeroase, o parte din ei s-au amestecat cu romanii sau macar au incercat sa devina apreciati muncind cot la cot in fabrici, ateliere auto sau comert.

Ne aflam astazi intr-un moment in care denigram si renegam tiganii, la nivel de natie. Oftam si ne umplem de nervi cand vedem ca ne fac reclama negativa in occident prin furturi si cersatorii. Incercam sa ne disociem constant imaginea de roman cu imaginea de rrom, desi pentru occidentali e prea tarziu, ne-au catalogat acum mai bine de 10 ani. Si daca stam sa analizam ca media de nasteri la femeile romance este de 1.2-1.3 iar la tigani este peste 4, in urma recensamantului si la un calcul simplu reiese ca daca la 1 milion de tigani se nasc 2 milioane de copii iar la 16 milioane de romani se nasc 10 milioane de copii, procentul tiganilor in Romania peste vreo 50 de ani va creste peste 50%. Ingrijorator, nu?

Dar altceva vreau sa analizez : ce au invatat romanii de la rromi? Dupa veacuri de convietuire fortata, dupa abuzuri nenumarate si de o parte si de cealalta, dupa incercari continue de aducere la un numitor comun, cum s-a modificat neamul romanilor, cum ne-a afectat aceasta convietuire de multe ori nedorita? Putem ignora influenta tiganilor in cultura, traditiile si gandirea romanului de rand? Pai sa ne gandim un pic cum era poporul roman acum 30 de ani si cum este astazi si ce putem pune pe seama tiganilor :

- tiganii fura. Stim cu totii, nu e un secret, nu e o noutate. Asa au trait si traiesc in continuare marea lor majoritate. Ei bine, grav este ca din ce in ce mai multi romani au deprins acest obicei. Il putem asocia si cu saracia, dar impulsul de a fura in mod evident a venit de la tigani pe care i-am vazut furand si carora am vazut ca politia sau judecatorii nu le fac nimic. S-a incetatenit ideea de "daca poti sa furi, fura, ca oricum nu te prinde nimeni". Fara acest impuls nu stiu daca am fi trecut de bariera legii asa usor.

- tiganii sunt fandositi, increzuti, parveniti. Construiesc vile cu turnulete, isi pun jante aurite la masini, poarta ostentativ bijuterii masive din aur si in permanenta se lauda cu avutia lor. Pe fondul unor imbogatiri nemeritate "peste noapte", tot mai multi romani au cazut in patima aceasta a fandoselii si laudaroseniei, incercand in permanenta sa se arate mai bogati decat sunt. Mi-aduc aminte acum vreo 15 ani cand incepuse moda hainelor de firma si a adidasilor originali Nike, circula mai in gluma mai in serios o vorba de genul "Cat ai dat ma pe X lucru?", se raspundea cu suma in cauza, dupa care urma replica "Fraiere, eu am dat mai mult!" in sensul de cine cheltuieste cel mai mult e mai smecher. Aceste atribute nu le regasim in tarile vestice unde oamenii traiesc relativ modest, chiar daca au o avutie marisoara in spate, unde vedem masini simple pe autostrazi, spre deosebire de la noi unde pe autostrada tot a 5-a masina valoreaza mai mult de 40.000 de euro. Romanii au inceput sa-si construiasca in comune si sate case impetuoase, nefinisate dar cu multe nivele si multe camere, ei locuind de fapt in casuta mica si veche din spate. Isi cumpara masini si apartamente scumpe in rate, pentru a se arata ca si oameni avuti, neavand de fapt bani pentru impozite si asigurari. Exemple sunt multe si nu are rost sa continui, ideea e ca pana nu au inceput tiganii sa se afiseze cu celebrele Mercedes negre si cu bijuterii si palate, nici romanul de rand nu simtea nevoia de a se lauda cu o avutie pe care nu o stapanea.

- fara a izola ca unic factor, influenta tiganilor in randul mahalalei nu poate trece neobservata : incultura tot mai pronuntata in randul oamenilor simpli, semintele din fata scarii de bloc, injuraturile la tot pasul, scuipatul pe jos sau mizeria de pe strada sau din scarile de bloc sunt doar cateva exemple ale influentelor tiganesti in comportamentul romanilor. Din pacate toate sunt necivilizate si contribuie la etichetarea poporului roman de catre orice turist care ne calca granitele.

          Observati ca nu am mentionat manelele mai sus pentru ca nu muzica in sine poate constitui un motiv de judecare a unei comunitati, ci activitatile pe care acea comunitate le are in comun. Parte din caracteristicile negative ale acestei comunitati le-am mentionat totusi.

          Dar la naiba, tiganii nu pot avea numai caracteristici negative, sigur au si aspecte pozitive. Am invatat lucruri bune de la ei? Am reusit sa si profitam de pe urma acestei convietuiri, sau ne-am limitat la "caderea in pacat" luand doar lucrurile negative? Pai sa vedem care este plusul tiganilor, care sunt partile lor bune : tiganii reprezinta una dintre cele mai sufletiste natii, in care familia si onoarea familiei se ridica deasupra oricarui impediment. Sunt in stare sa intre la inchisoare cu zambetul pe buze daca prin asta isi protejeaza copiii, fratii sau alte rude. Nu se vand unul pe altul si au o integritate demna de invidiat. Aceasta calitate a lor din pacate nu a contaminat poporul roman, care este recunoscut in intreaga lume drept un popor de oameni rai, individualisti, egoisti, care si-ar vinde si cel mai bun prieten pentru un castig in plus. Am auzit multe povestiri despre romani plecati in strainatate care si-au sapat colegii romani in firmele unde lucrau, care au incercat sa ii inlature pe romani dintr-o frica bizara de concurenta. Noi am inventat expresia "frate, frate, dar branza-i pe bani" neavand sentimentul familial foarte bine dezvoltat, nefiind cei care-si ajuta aproapele dezinteresat. Daca vedem un roman asaltat de 2-3 tigani pe strada nu intervenim de frica sau din orice alt motiv. In schimb un tigan asaltat chiar de 10 romani va primi sprijin din partea oricarui alt tigan se afla intr-o vaga proximitate, dintr-un instinct de autoaparare a natiei pe care noi nu-l avem. Romanii sunt permanent nemultumiti, ingrijorati, suparati si se descarca pe "capra vecinului" de fiecare data cand are ocazia, nu avem sentimentul de unitate nici in interiorul familiilor, nici la nivel de comunitate sau popor. Intotdeauna ne plangem ca numai la noi se poate intampla cutare lucru, ca noi suntem cei mai oropsiti oameni de pe pamant, ca noi avem cele mai multe necazuri si peste tot in rest e lapte si miere si gasim in asta o scuza pentru a face rau aproapelui, pentru a fi egoisti si a ne pasa doar de noi.

          Tragand linie, putem spune ca influenta tiganilor in societatea romaneasca este predominant negativa, ca asemenea unui copil caruia ii este spus sa nu faca ceva, exact ce nu trebuia am facut adica i-am acuzat pe tigani ca fura, cersesc, scuipa, injura, sunt fandositi si alte si alte caracteristici negative, dar totodata le-am introdus incet incet in comportamentul romanului de rand, romanului simplu usor influentabil. De acolo, pana la a se inradacina in comportamentului tuturor romanilor nu mai e decat un pas si la ritmul schimbarilor din ultima perioada, nu va mai trece foarte mult pana ne vom "intigani".

Sportul si calculatorul

Am crescut in generatia calculatorului, am copilarit in perioada in care a aparut 2D-ul pentru ca mai apoi jocurile 3D sa revolutioneze piata. De la jocurile pe televizor cu diskete, la nintendo si mai apoi GTA 1 sau Fifa 96 de pe calculator, am avut parte in copilarie de multe jocuri virtuale. Cu toate astea, in weekend mai ales, nu reuseam sa prind loc sa joc fotbal pentru ca erau in permanenta 4-5 echipe deja facute. Terenurile de basket erau pline, si cei mai mici care nu prindeau loc pe terenuri se jucau pe maidanul de langa. Nu exista saptamana in care sa nu ne jucam de 2-3 ori "de-a v-ati ascunselea", sotronul, 7 pietre sau alte jocuri fara minge. Nu concepeam sa nu facem miscare si zbarnaiam sa iesim afara sa ne jucam. Da, aveam acasa Super Mario, Ninja, Duck Hunter, NFS 1 sau Fifa, dar poate si din prisma faptului ca nu ne puteam juca in retea, internetul nefiind la nivelul de astazi, nu ne limitam la jocurile virtuale, ba din contra, ele erau secundare in activitatea de distractie din copilarie. 

        Mai tarziu am urmat o clasa de mate-info in liceu si am descoperit cat de interactiva si de incitanta poate fi programarea, dar nu am ales sa ma duc la facultate pe domeniul IT constient fiind ca voi petrece enorm de multe ore in fata calculatorului. Astazi, cand vad piata IT in ce expansiune este, pe undeva parca imi pare rau, mai ales ca inevitabil petrec la calculator 6-8 ore pe zi. Ma gandeam ca miscarea e foarte buna, sportul, activitatea fizica, si ca acestea vor fi puternic decimate de activitatea de IT-ist. Ma gandeam ca voi putea rezista cu o activitate foarte redusa in lumea virtuala si ca imi voi petrece ziua in lumea reala, fiind activ. Din pacate constat ca este imposibil sa nu existi in lumea virtuala, ca ne indreptam tot mai mult si mai mult spre izolare fizica si apropiere virtuala. Absolut orice eveniment, orice stire, orice informatie care te-ar putea interesa se regaseste pe internet, absolut tot ce este in jurul nostru incet incet se va regasi in lumea virtuala. Din rutina zilnica nu mai poate lipsi activitatea pasiva pe Facebook, verificarea mail-ui sau chiar conversatiile cu prietenii pe chaturi. Dar sanatatea? Dar sportul? Dar activitatea fizica? Spre ce ne indreptam?

        Salile de fitness si aerobic reprezinta in ziua de azi o solutie de compromis pe care tot mai multa lume o accepta. Neavand timp sa se plimbe seara in parc o ora, sa mearga la o activitate sportiva sau chiar sa mearga pe jos distante mai mari de 200-300 de m, tot mai multa lume rezuma sanatatea si activitatea fizica la antrenamentul in sala. Si este cat se poate de adevarat ca dupa jogging si bicicleta in aer liber, sala reprezinta cea mai buna varianta pentru a face activitatea fizica de care avem atat de tare nevoie. Dar daca pentru  adulti varianta cu sala se dovedeste de cele mai multe ori buna, exista insa o parte negativa asupra acestei solutii de compromis : copiii! 

Ce se-ntampla cu copiii si adolescentii care renunta la jocurile fizice ale copilariei, la sporturi si activitati in aer liber pentru a merge la sali de fitness si aerobic, care demult au inlocuit socializarea de pe terenul de fotbal din spatele blocului cu jocurile pe calculator in retea si prietenii virtuali? Pe langa partea de socializare activa, reala, cum se dezvolta organismul in crestere cand in loc de activitati fizice in aer liber este supus unor activitati specifice culturistilor? Stim cu totii ca entuziasmul adolescentin si dorinta de arata cat mai bine, in egala masura la fete si la baieti, fac uitate limitele normalitatii si impinge la extrem capacitatea fizica. Efortul mare, disproportionat cu doza normala la care ar trebui supus organismul, conduce la o dezvoltare fortata a muschilor, la sistarea procesului de crestere sau mai rau la probleme de sanatate datorate dereglarii procesului natural de crestere.

        Salut initiativele de introducere a mai multor ore de sport in scoala, cu conditia verificarii periodice a rigurozitatii cu care sunt tinute aceste ore (nu ma refer neaparat la un antrenament anume, ci la persimivitatea si comoditatea pe care profesorii de sport o arata elevilor in privinta absenteismului). Salut Asociatiile care sustin activitatile sportive in randul elevilor si studentilor, dar si al tinerilor in general. Salut concursurile sportive care se adreseaza tinerilor amatori, fie ca este vorba de un maraton, o competitie de fotbal sau una de inot. Simpatizez si sustin incurajarea copiilor de la cele mai fragede varste in activitati sezoniere precum ski-ul, inotul sau drumetiile montane care dezvolta atat organismul in crestere cat si psihicul inca in formare. 

        Si pe copiii de azi ii asteapta o viata de stat la calculator intr-un mediu virtual si daca nu vor "prinde gustul" activitatilor in aer liber, a dezvoltarii sanatoase a corpului cu cat mai putine influente exterioare (pastile de slabit, vitamine, proteine si aminoacizi, etc.) organismul nu se va dezvolta in ritmul natural si in mod sigur va fi condamnat la dereglare a sanatatii.

Pana cand ne mai vindem tara?

         Unui student la buget ii este alocat anual 4.000 de lei care se transfera de la bugetul de stat, din sectorul invatamantului catre universitati care scolesc studentii. 6 ani de facultate inseamna 24.000 de lei, aproape 5.500 de euro. Calculand la nivel de ultimii 5 ani, din bugetul Romaniei s-au cheltuit 137.5 milioane de euro pentru pregatirea celor 5000 de medici care au emigrat in aceasta perioada, care s-au pregatit sub tutela unor universitati recunoscute la nivel european si care au decis ca nu merita sa profeseze in tara. Luand in calcul inginerii care au plecat, economistii si cei de la alte facultati care sunt fara servici, ajungem la o suma destul de mare pe care romanii au platit-o pentru scolirea tinerilor care nu profeseaza in tara noastra meseria pentru care au fost pregatiti. Dar in permanenta la sanatate si la educatie nu sunt bani, in spitale este criza de doctori, angajatorii se plang ca absolventii nu sunt destul de bine pregatiti si tot mai multi absolventi accepta posturi de necalificati pentru a se putea intretine. Economia Romaniei este intr-un proces de distrugere, undeva la mijlocul unui proces pe termen lung initiat imediat dupa revolutie.

         Romanii sunt constant agresati de politicile statului, sunt constransi sa faca evaziuni fiscale, sa desfasoare afaceri ilegale sau sa plece din tara pentru a trai un trai decent. Aproape intreaga industrie romaneasca care pe langa faptul ca asigura locuri de munca, oferea o productivitate ridicata si o calitate apreciata a produselor, a ajuns sa fie controlata de straini, fie de firme fantoma care au falimentat, fie de colosi care ne exploateaza scotand un profit frumos de pe urma inrobirii poporului roman.

         Intr-un studiu la nivel mondial, Romania ocupa ultima pozitie  intr-o analiza facuta de The Economist asupra posibilitatii de a strange 1 milion de dolari de catre un individ daca ar economisi tot venitul lunar pe gospodarie, cu o prognoza de 350 de ani. In timp ce bulgarii sunt cu aproape 100 de ani in fata noastra in aceasta statistica, spaniolilor le ia un pic peste 50 de ani iar americanilor 25. Statul roman lucreaza in defavoarea omului de rand, in permanenta modificand codul fiscal si politica monetara astfel incat sa omoare din fasa orice speranta a omului de rand la o viata decenta. Chiar daca platesti luna de luna contributie la sanatate, orice analiza in spital se plateste iar consultatiile sunt platite in marea lor majoritate. Somajul si pensiile sunt nedemne comparativ cu puterea de cumparare, combustibilul auto este la acelasi pret cu cel din majoritatea tarilor europene care au o putere de cumparare uneori si de 5 ori mai mare.

         Pe de alta parte, stam si ne uitam cu jind la Europa, asteptam trimestrial sa vedem ce conditii ni se mai impun pentru a fi eligibili de bani europeni, acceptam aproape stupid orice politica financiara ne impune FMI, ca doar fara banii lor nu putem trai. Si stim cu totii ca asa e, nu putem trai. Dar... Dar inainte cum traiam? Inainte de revolutie, cand aveam granitele inchise si nu "colaboram" cu occidentul, cum reusisem sa ne identificam ca o putere a Europei, ca o amenintare de viitor pentru "colosii" care azi ne dau firmituri si ne zic ce sa facem? Cum am reusit sa construim complet autohton metroul din Bucuresti, Casa poporului, atatea fabrici si baraje, cum reuseam sa nu murim de foame desi media era de 2,7 copii pe familie, nu de 1,2 cum este azi?

         Sunt de parere ca trecem printr-o perioada cumplita pentru istoria Romaniei, o perioada in care ne-am vandut tara si ne-am pierdut identitatea nationala, in care am brevetat cersetoria si furtul ca niste practici autentice romanesti in toata lumea. Decizii cumplite pe termen mediu si lung s-au luat si se iau pe fondul unei manipulari a masei pe termen scurt si a distragerii atentiei de la lucrurile cu adevarat importante, precum un iluzionist. Desi nu am absolut nimic impotriva fenomenului de globalizare, nu regret si nu ridic in slavi vechiul regim, consider ca este impetuos necesar sa devenim nationalisti, sa ne faurim planuri pentru recastigarea Romaniei, pentru incurajarea romanului de rand la munca cinstita si recompensarea acestuia pe masura. Consider ca trebuie sa stimulam si sa incurajam intreprinderile mici si mijlocii ale romanilor si sa descurajam limitarea capacitatii de munca a romanilor la nivel de sclavi. Banii romanilor trebuie sa ramana in tara, absolventii de facultate incurajati sa nu plece si sa nu se reprofileze (de ce daca se scot la concurs 2000 de posturi de medici sunt 5000 de absolventi? aceeasi situatie fiind si pe alte ramuri unde absolventii nu reusesc sa-si gaseasca loc de munca pentru ca pur si simplu sunt imens de multi absolventi pentru cate posturi libere sunt). Oamenii cu capacitate intelectuala ridicata sa ramana in tara si sa contribuie la ridicarea poporului roman, nu sa se complaca in ideea ca "vin in vacanta si chiar si atunci imi doresc sa stau cat mai putin in Romania".

         Desigur, acum sunt doar vorbe, doar probleme pe care mi le pun si este doar un fel de a privi lucrurile. Din pacate cei mai multi poarta "ochelari de cal" cand vine vorba de a se gandi la binele poporului roman, la viitorul copiilor si considera ca schimbarea ar trebui sa o faca altii in educatia, comportamentul si gandirea lor. Ei vor arunca hartii pe strada in continuare dar haideti sa fim tot mai multi cei care le strangem si le ducem la gunoi mustrandu-i, sa ne adunam si sa punem umarul la lupta surda care se da : romani impotriva romanilor!

         Ramanand cu un zambet trist in coltul gurii la sfarsitul acestui articol poate ti se pare ireal sa zici peste 10 ani : Da, si eu am pus umarul in acele momente grele in care tara avea nevoie de mine. Mie nu mi se pare.

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Oare ce inseamna politica in Romania?

Foarte des aud de medici care au plecat sa lucreze in Franta, Belgia sau Germania. Lumea nu-i compatimeste, ba din contra exista o admiratie pentru ei, stiind ca acolo castiga mult mai bine decat in tara. In ultimul timp pe langa deja “clasicii” medici si stomatologi au inceput sa plece si ingineri destul de masiv. Care in Canada, care in Germania, fiecare dupa cum reuseste sa-si rezolve acte si fiecare cu ce preferinte are. Multi altii, enorm de multi, sunt plecati la munca necalificata. Daca raportam la cifrele de la recensamantul de anul trecut, peste 20% din romani traiesc si muncesc in afara granitelor. Ei sunt cei care aduc cei mai multi bani in tara si pastreaza economia pe o linie de plutire si clar fara ei familiile ramase in tara ar trai o viata la limita subzistentei. Dar oare nu ne-ar fi fost mai bine cu ei in tara? Oare nu ar fi ridicat mai mult nivelul de trai daca ar fi muncit la fel de serios ca si afara? Avem somaj ridicat, fabricile s-au inchis si nu mai producem mare lucru. Jumatate din populatia activa isi castiga existenta din invartitul hartiilor, fie ca sunt economisti, analisti, consultanti, avocati, notari sau doar simpli functionari publici. Munca inseamna invartitul hartiilor, pierderea vremii citind presa sau povestind la o cafea ce-am facut sau ce vom face in weekend.

La nivel macro, economia romaneasca traieste din taxele si impozitele pe care le aplicam strainilor care au cumparat bucatica cu bucatica intreaga industrie romaneasca, din banii pe care ii aduc romanii plecati la munca in strainatate si din imprumuturile constante de la FMI. Lucrarile cu statul inseamna automat delapidare de fonduri, fie ca e o autostrada sau pur si simplu un camin cultural sau un parc. Ne imbatam cu apa rece cand vedem ca economia Romaniei a crescut cu 0,2 % si ne adancim intr-o groapa fara fund fara sa constientizam serios acest lucru. Toti cei care sunt plecati afara la lucru, cand vin in tara sunt cuprinsi de un sentiment puternic de repulsie si de antipatie fata de Romania. Auzim frecvent expresii ca “La noi in Spania/Italia/Anglia etc. nu vezi asa ceva, acolo e altfel”. Oare nu putem sa facem sa fie si la noi la fel? Sa instituim o singura politica in Romania care sa ii determine pana si pe cei plecati sa se intoarca cu drag in tara? O politica de genul “Sa muncim cinstit, serios si sa castigam pe masura”? Sa renuntam la mentalitatea “capitalista” de a “ciupi” cate ceva de peste tot, de a fi interesati de venituri necuvenite si de a incerca intotdeauna sa fentam munca cinstita?

Mi se spune ca sunt influentat de mentalitatea comunista, si probabil pe undeva asa e, dar nu pot sa ma prefac ca nu remarc modalitatile prin care acum 30 de ani eram o putere cel putin la nivel European, daca nu si mondial, si acum ne zbatem in subzistenta la mila altora. Nu vreau sa ne intoarcem la ce-a fost, dar putem gasi puncte fundamentale in care situatia de acum se deosebeste de cea de atunci, si fara sa accentuez foarte mult aduc aminte doar de faptul ca saptamana de lucru avea 6 zile si uneori chiar si 7, iar astazi saptamana incepe luni la pranz si se termina vineri la pranz. Dar nu asta voiam sa punctez, ci faptul ca suntem lipsiti de viziune, suntem condamnati la o viata in care nu vedem dupa ziua de maine, in care asemenea unui sobolan care alearga pe rotita fara un scop anume si luat de val, ne concentram doar pe problemele de azi fara sa vedem imaginea de ansamblu.

Omul “politic” din Romania are un singur scop care are adesea 2 aspecte : sa-si consolideze pozitia pentru ca sa poata profita in continuare de beneficiile pozitiei ierarhice la care a ajuns si sa faca cumva sa avanseze ca sa aiba mai multe beneficii. Pe de alta parte, cetateanul de rand, alegatorul are de asemenea un singur scop si anume sa gaseasca motive sa blameze un om sau un partid si sa incerce sa-i convinga pe apropiati ca stimeaza cu adevarat doctrina partidului din care face parte o ruda apropiata sau o cunostinta foarte buna, de pe urma careia reuseste sa mai ciupeasca ceva de lucru sau alte beneficii. Exista evident si cei total dezinteresati de activitatea politica din Romania, cei scarbiti si impacati cu gandul ca mocirla tot mocirla va ramane, indiferent daca se schimba porcii care se tavalesc in ea. Pentru ei se dau circuri electorale, eugenii si mamaliga si deseori tocmai ei sunt cei care inclina balanta. Fara nicio urmare pozitiva totusi, fara nicio speranta de mai bine, fara niciun gand de “astia chiar sunt mai buni, chiar o sa faca treaba”. 

Acuzatiile si blamarile axate pe un om sau pe un partid in opinia mea nu-si au rostul. Ne-am pierdut independenta demult si nici Stefan cel Mare daca ar invia nu ar fi in stare de unul singur sa o recucereasca. Sunt convins ca Icsulescu om corect si cinstit, patriot si cu intentii bune, ajuns intr-o pozitie puternica este fortat sa joace dupa cum canta muzica. Nimeni nu face dupa capul lui si deviza “Divide si cucereste” in Romania este valabila. Pot exista 3, 5 poate 100 de oameni de genul asta in functii sus-puse, atata timp cat in permanenta sunt constransi individual de altii sa actioneze dupa cum li se spune si nu-si unesc fortele este imposibil sa schimbe ceva. Da, mai apar mici acte de normalitate patriotica, de rezistenta asupra “asupririi neamului”, dar sunt extrem de neinsemnate si, ce e cel mai important, sunt izolate. 

Observ astazi ca din ce in ce mai mult tinerii incep sa se revolte si cauta solutii de revitalizare a societatii romanesti. Observ atat chestii generate fortat la comanda, cat si acte sincere si cu real sentiment patriotic. Doar ca pana nu vom reusi sa ne organizam si sa actionam impreuna, ca o forta nationalista real independenta, sansele de reusita sunt 0. Voi incerca si sper sa fac parte din acea miscare de rezistenta care se naste incet incet in Romania si care este singura sansa reala de a ne recapata mandria de romani, de a repune Romania la loc de cinste in discutia dintre cei 5 oameni care conduc lumea. Mi-e scarba de “politica” de azi din Romania, de mizeria imorala in care guverneaza banii. Sunt convins ca nu sunt singurul.

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Toate-s la fel?

Parintii si bunicii nostri au crescut intr-o lume mult mai aspra si mai dura decat cea in care traim astazi. Au fost invatati cu munca grea inca din’nainte de a intra la scoala si au facut mult mai multe sacrificii pentru a putea urma cateva clase sau chiar un liceu sau o facultate. Deunazi povestea o doamna de 75 de ani ca a dat la facultate la medicina si a intrat prin alunecare la constructii. Tatal meu imi spunea ca parintii lui au vandut o vaca si au mai pus ceva bani pentru a putea sa-i cumpere un calculator de buzunar cu cele 4 operatii primare. Vremurile s-au schimbat mult si desi astazi nu traim in cele mai roz conditii, putem spune ca am evoluat foarte mult. In schimb, din punct de vedere spiritual si emotional consider ca am involuat la fel de mult.

Astazi suntem superficiali, nu ne mai dam o mana pentru un prieten, ba din contra daca vedem ca e la ananghie ii dam o palma sa pice si mai tare si pe urma ii intoarcem spatele. Ne sapam colegii de munca, ne concentram pe o socializare de conjunctura si nu mai reusim sa cream legaturi profunde cu cei de langa noi. Lumea in jurul nostru, mass-media pe care o pomeneam in postul de ieri, ne-au impregnat ideea ca pentru ca sa fim fericiti trebuie sa facem orice si sa ne focusam pe o fericire egocentrista. Divorturile si adulterele au devenit niste lucruri banale, atat de comune incat sunt acceptate de comunitate ca fiind aproape normale. Mariajul in sine nu mai are o insemnatate profunda si din ce in ce mai multi copii sunt nevoiti sa creasca in familii despartite.

Bunicul meu a furat-o pe bunica mea; a mers si a luat-o cu japca de acasa si s-au casatorit. Era cu 7 ani mai tanar ca ea, un pic alcoolic si un pic agresiv. Dar s-au iubit, au trecut peste problemele pe care le-au avut si astfel tatal meu a crescut intr-o familie unita, inconjurat de dragostea parinteasca. Nimeni si nimic in lume nu ma va convinge ca nu s-au iubit si ca nu au avut o familie fericita. I-am vazut traind impreuna pana la adanci batraneti si sunt convins ca au fost fericiti impreuna. Dragostea si iubirea sunt sentimente care se bazeaza pe respectul reciproc, pe legatura mentala care se stabiliste si pe ideile si conceptiile de viata apropiate dintre cei 2. Dragostea si iubirea nu sunt scantei, ci mai degraba jaratecul ce ramane dupa ce ard in cele mai vii flacari pasiunea si atractia. Superficialitatea din jurul nostru, lumea in care traim astazi, ne indruma spre a cauta persoana care sa te faca fericit acum, cu care sa te simti bine acum, fata de care sa ai sentimente puternice de atractie fizica. In privinta conceptiilor despre viata, a culturii fiecaruia, a respectului si admiratiei reciproce, in general se convine asupra ideii “lasa ca o sa fie bine, te iubesc atat de mult incat o sa facem sa fie bine”. Dar pasiunea si atractia fizica e trecatoare..

Copiii necesita multa rabdare si stapanire de sine; problemele zilnice care apar la un moment dat, nelinistile sufletesti sau chiar fanteziile neimplinite, alaturi de monotonie si tendinta societatii de a favoriza schimbarea ajung de multe ori sa desparta alta data cupluri in culmea fericirii. Conjuncturile determina de multe ori adancirea relatiilor si grabirea lucrurilor firesti: varsta, presiunile parintilor sau a prietenilor, sentimentul de neimplinire in viata pot duce la luarea unor decizii timpurii. Aspectul sexy, supreficialiatatea si chiar fobia de singuratate pot pune in umbra gandirea profunda asupra unei unici iubiri in viata, asupra respectarii juramintelor asumate si conduc deseori la certuri sau violente si ulterior la despartiri cu traume psihice.

Insa acesta nu vreau sa fie un post pesimist. Asa cum strabunicii, bunicii si parintii nostri au dus sau duc in continuare o viata frumoasa in 2, impartasesc sau au impartasit pana la sfarsit o dragoste neconditionata, asa o putem face si noi. Doar pentru faptul ca vedetele de la Hollywood divorteaza dupa maxim 2-3 ani de casatorie nu inseamna ca asa e normal. Doar pentru ca societatea accepta astazi ca fiind “macho” o persoana divortata nu inseamna ca asa este. Fiecare isi traieste viata asa cum vrea, fiecare este raspunzator de deciziile pe care le-a luat, si fiecare ajunge intr-un moment in care se poate auto-judeca si poate sa se bucure sau sa se intristeze pentru deciziile pe care le-a luat. Dedicarea in totalitate  unei persoane, depasind greutatile si problemele pe care le intalnesti pe parcursul vietii, iti aduce castigul maxim in viata : bucuria si fericirea de a avea pe cineva alaturi intotdeauna, de a impartasi fiecare bucurie si fiecare necaz, iti aduce sprijinul de care ai nevoie in momentele grele si, per ansamblu, iti ofera sentimentul de implinire in viata.

Gandeste-te pe termen lung, nu pe termen scurt : este viata ta, nu o trata cu superficialitate! Nu distruge ideea sacra de familie si dedica-te unei singure persoane pentru toata viata. Si chiar daca am presupune ca toate persoanele ar fi la fel, alege-o pe cea care iti place cel mai mult si dedica-te ei. Daca nu ai gasit-o deja, ai rabdare : poate nu o cauti destul sau poate nu stii ce cauti. Dar orice ai face, nu fi superficial!

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Viclenia Mass-Mediei

Iti propun un exercitiu : presupunem ca azi esti in pielea unui director de ziar, de televiziune, de radio, sau de ce nu, de un site de mass-media. Esti pus in postura de a alege intre kitch-urile si analfabetismele pe care le poti servi publicului larg, acestea aducand tiraj/audienta si evident bani, sau emisiuni si informatii serioase, fara mondenitati si cancanuri, dar cu care sa te adresezi unui procent de maxim 20% din care buna parte nici nu e interesata. Ce alegi? Oricat ai vrea sa te duci spre cei 20% ai nevoie de restul pentru ca sa poti sa creezi o profitabilitate, iar pe cealalta parte daca insisti cu analfabetismele, pana si analfabetii se vor satura. Asa a luat nastere in Romania anilor 2000 categoria de mijloc a mass-mediei care e intesata cu informatii cretine, lipsite de interes, care starnesc controverse intre distinsele doamne ce manca seminte in fiecare seara pe banca din fata blocului, dar care pe alocuri ofera si cateva informatii si emisiuni/articole aparent mai serioase.

In spatele fiecarei pa rticele a mass-mediei se afla un om, sau adesea un grup de oameni, care analizeaza in permanenta dependenta de mondenitati si de informatii socante dar fara niciun impact real, care decide care este nivelul de seriozitate si de intelectualism la care trebuie sa se ridice, fara a cadea in panta celor 20% si a ii pierde pe cei multi si … aducatori de bani. Au trecut ani buni pana “majoritatea” si-a dat seama ca de fapt emisiunile sunt regizate, ca de fapt unele articole si dezbateri politice sunt tendentioase, ca se distorsioneaza adevarul pentru a crea un spectacol. Dar, ca si in cazul wrestling-ului care si dupa aparitia reportajelor si documentarelor cu luptatori care declarau ca totul e trucat continua sa aibe o audienta ridicata, romanii ignora faptul ca sunt mintiti in fata si iubesc spectacolul. Orice lacrima varsata la televizor, orice poza induiosatoare cu un bebelus cu o malformatie sau un catelus abandonat starneste automat simpatie si compasiune, interes si creeaza audienta.

Evident mass-media este un spectacol, o mascarada menita sa coloreze vietile unor oameni monocromi. Cu mici exceptii de articole sau emisiuni care se adreseaza preponderent minoritatii de 20%, restul e cancan, vorba ziarului omonim. Subjugarea voita a omului de rand de catre mass-media este de multe ori ceea ce face diferenta intre o viata anosta, deprimanta, si o viata “normala”. De aceea intr-o majoritate covarsitoare barbatii care muncesc in fabrici sau in industrie in general urmaresc zilnic ziarele si televiziunile sportive, de aceea doamnele si domnisoarele care lucreaza zilnic la un birou facand acelasi lucru isi gasesc relaxarea intr-o discutie cu “prietenele” despre Oana Zavoranu, Andreea Marin sau Elodia. Este acel ceva de care au oamenii nevoie ca sa treaca prin viata, sa uite de grija constanta a zilei de maine si sa mentina niste relatii de prietenie falsa bazata pe un domeniu comun de interes.

Din pacate, an de an acest mediu in care se invart poate cei mai multi bani in Romania, isi ia tribut. An de an tot mai multi se limiteaza intelectual la un nivel sub-mediocru, tot mai multi intra in lumea “majoritatii”. Evident vorbesc despre cei care reusisera sa vada si sa acuze toxicitatea in special a televizorului, care aveau mintea deschisa spre informatii utile si cu adevarat interesante si care rejectau instant kitch-urile. Cei care realizau ca reclamele devin din ce in ce mai penibile si mai injositoare la adresa romanilor. Cei care se simteau ofensati si jigniti de aparitia constanta a nudurilor si obscenitatilor aducatoare de audienta. An de an procentul de 20% scade si tare mi-e teama ca peste 5 sau 10 ani, irelevant in cat timp, procentul o sa fie de 3-4%. Tare mi-e teama ca oricand se va putea manipula un intreg popor prin intermediul mass-mediei, ca daca aceasta il va prezenta pe Presedintele Romaniei ca fiind un criminal se vor forma armate civile care vor incerca sa-l omoare, sau daca se va prezenta Premierul Romaniei ca fiind un violator de minore toate mamele de fete vor vrea sa i se reteze barbatia. Ca absolut orice se va dori sa se implementeze in gandirea romanilor se va putea realiza pe fundamentul dependentei de mass-media. Din punctul asta de vedere, viitorul mi se pare jignitor la adresa unei natii care a dat omenirii genii si care si-a pastrat demnitatea si integritatea indiferent de conditiile istorice.

Evident, acum majoritatea nu o sa imi dea dreptate. Evident, desi am exagerat intentionat, mi se va reprosa ca sunt un pesimist si privesc doar partea negativa a lucrurilor. Desi apreciez un documentar bun, un articol in presa sau o stire care contine informatii cu adevarat utile, simt nevoia sa trag un semnal de alarma asupra intregii mass-medii romanesti. Simt nevoia sa lupt pentru ca acei 20% sa nu ajunga niciodata 2%. Ma doare si ma intristeaza cand vad nivelul de “cultura” la care s-a ajuns in Romania si cand stiu ca intr-un procent foarte mare vina este a mass-mediei. Asa cum spuneam intr-un post anterior, oamenii sunt tentati sa aleaga varianta negativa, rea, interzisa sau blamata de altii, si exact asta a facut media in ultimii ani, a speculat si s-a imbogatit indobitocind poporul. Continui sa sper ca nu sunt singurul care vede lucrurile asa…

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Esti fericit?

A se urmari videoclipul dupa citirea articolului. Recomand versiunea  cu subtitrare  de pe linkul de mai jos pentru ca este un speech foarte alert si necesita concentrare pentru intelegere precisa.

http://www.ted.com/talks/shawn_achor_the_happy_secret_to_better_work.html

E mijlocul lui Februarie. Din 14 in 1 si-n 8, ajungem imediat la Paste, 1 Mai si e vara deja. Un weekend la mare, o baie la strand, o bere la terasa, o excursie la munte si e toamna. Incerci sa recuperezi timpul pierdut in vara, sa-ti reintri in ritm cand te trezesti cu planuri pentru Revelion si uite-asa a mai trecut un an. Iti faci planuri noi, iti setezi noi obiective, analizezi ce-ai facut in anul trecut. Zi dupa zi, problema dupa problema, distractie dupa distractie, zilele se scurg, banii se cheltuiesc, anii trec si noi imbatranim. Adesea ne mai trezim din amorteala, doar pentru un minut, cand mergem la o nunta al unui prieten mai tanar, la un botez sau la o aniversare, cand mai constientizam anii care s-au scurs in spatele nostru.

Impacati cu soarta noastra, cu neajunsurile si in egala masura bucuriile de zi cu zi, cu prietenii noi pe care ni-i facem si cu cei vechi de care nu mai avem timp, reluam an de an aceasta calatorie de 4 anotimpuri cu speranta de mai bine, de absenta a ghinioanelor si de conjuncturi prielnice succeselor. Ne comparam si ne raportam zilnic la societatea din jurul nostru, de cele mai multe ori fiind nevoiti sa regresam involuntar pentru a ajunge “in randul oamenilor”, pentru a nu fi priviti cu rautate sau marginalizati. Suntem setati de mici pe ideea clasica a muncii traditionale, aducatoare de venit putin, dar sigur, a vietii monotone cu un obiectiv submediocru – un apartament/o casa si un concediu pe an, pe langa banii necesari intretinerii familiei. Abaterea de la aceste obiective este condamnata aproape de toata lumea, in special de parinti. Nesiguranta si frica de a fi un temerar, unul care sa gandeasca in afara tiparelor, care sa-si urmeze un vis cu patos si cu perseverenta, este amplificata de nevoia primara, zilnica, de bani, de aceasta unealta de subjugare in masa.

Mi-aduc aminte ca picam in depresie cand incepeam sa ma raportez la cat ar trebui sa castig si sa pun deoparte, comparand cu cat castigam efectiv. Incepeam sa-mi pierd increderea in mine, sa ma inhib, sa-mi doresc sa fiu in randul majoritatii. Am depasit acest stadiu incercand sa ignor problema banilor, incercand sa fac in asa fel incat sa supravietuiesc si sa-mi urmez visul, sa ma concentrez pe ce e cu adevarat important, si nu pe bani : implinire, fericire, mandrie. Am inceput sa gandesc pozitiv,  sa caut in mine sa descopar calitatile si atuurile mele, sa incerc sa le folosesc, sa-mi determin drumul in viata fara a ma concentra pe bani. Sa incerc sa supravietuiesc, si nu sa fug dupa castiguri mari pe termen scurt, sa construiesc ceva pe termen lung, sa imi gasesc bucuria zilnica si acea stare de spirit pozitiva care te ajuta atat de mult. Fiecare are drumul lui in viata, drumul ales de el, nu cel care ni se ofera, nu cel pe care ni-l aseaza circumstantele. Nepasarea, frica, lasitatea, acestea sunt cele care ne tin subjugati, care nu ne dau dreptul sa ne facem viata frumoasa si fericita.

Gandirea pozitiva, ignorarea pe cat posibil si minimalizarea problemelor, concentrarea pe activitati pozitive, de creatie, de constructie, aceasta consider ca este reteta succesului. Inlocuind acel “sunt la fel de fericit ca si ceilalti” cu “sunt cu adevarat fericit ca nu sunt ca ceilalti” poti ajunge sa ai noi perspective in viata, sa te bucuri si sa vezi viata asa cum n-ai mai facut-o si asa cum ai crezut toata viata ca nu o vei face, ca nu este pentru tine. Videoclipul pe care l-am uploadat (pe care repet, il recomand cu subtitrare si vizionat de mai multe ori) reprezinta un apel de trezire, de analizare si constientizare a situatiei in care suntem, de pus sub semnul intrebarii daca vrem sa fim pe acel grafic sau deasupra lui, daca vom ajunge la batranete sa fim mandri ca am facut ce voiam in viata si am lasat ceva in urma noastra, sau ne vom plange de ghinionul pe care l-am avut in viata si de faptul ca nu am exploatat o inteligenta si un entuziasm al unui tanar ce-si dorea mai mult dar care “n-a putut”. Pana la urma, ce este fericirea pentru tine?

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Ce faceam inainte de Facebook?

Traim intr-un mediu plin de elemente de distragere a atentiei. Nici cand mergem la WC nu mai putem medita, nu ne mai putem aduna gandurile pentru ca avem telefonul cu noi. Pe telefon mesaje nelimitate, minute cat incape, internet gratis si o tona de aplicatii menite sa ne distraga atentia. Televizorul iti ofera in permanenta emisiuni si filme menite sa te tina incremenit cu orele in fata ecranului cu diagonala de 81 . In autobuz sau chiar la volan conversam in permanenta virtual fie prin mesaje text, fie direct pe reteaua de socializare (nu inteleg de ce lumea foloste la plural “retelele”; e clar pentru toti, e doar una) sau pe programele de chat. Deschizand o pagina de internet suntem asaltati de informatii care de cele mai multe ori nu au legatura cu informatia pe care o cautam, menite sa ne trimita pe alte siteuri pe care sa pierdem vremea, sau uneori chiar si banii.

Evident astazi avem mult mai multi oameni cu care comunicam, asa-zisi prieteni, comparativ cu bunicii si strabunicii nostri pe vremea lor. Tot evident este ca tehnologia face posibil acest lucru, la fel cum ne ajuta sa avem un bagaj de informatii mult mai bogat. Dar oamenii, in esenta, sunt tentati intotdeauna spre partea negativa a lucrurilor, spre partea rea. Un copil va incerca intotdeauna sa faca acele lucruri care ii sunt interzise. Este natura noastra. Asa s-a reusit indobitocirea in masa a unei natii intregi, profitand exact de acest lucru : oamenii sunt tentati spre lucrurile pe care nu ar trebui sa le faca, spre chestiile tampite, constienti fiind ca sunt tampite.

Astazi exista numeroase reviste “de scandal” care se vand ca painea calda. Exista zilnic zeci de articole pe net despre niste chestii tampite, fara absolut nicio importanta pentru viata individului care le citeste, nefiind neaparat menite sa starneasca o curiozitate deosebita sau sa aduca niste informatii utile celor carora le sunt destinate. Posturi precum recent decedatul OTV si zecile de emisiuni cretine care creeaza audienta au toate acelasi scop. Pare un pic conspirativ, dar sincer chiar cred ca asta este realitatea. Programul de indobitocire in masa a romanilor, pornit spre sfarsitul mileniului II cuprinde toate mediile care ne inconjoara, toata mass-media, toate companiile de telefonie mobila si, poate cel mai grav, tot sistemul educational din Romania. V-ati intrebat vreodata de ce in Romania este asa ieftina telefonia mobila? De ce noi aveam inca de prin 2005 mii de minute la cartelele pre-paid si vesticii si americanii platesc si azi zeci de euro pe luna pentru niste optiuni cu 100-200 de minute? De ce exista in Romania pe foaie peste 25 de milioane de utilizatori ai telefoniei mobile si noi suntem vreo 17 milioane? De ce putem downloada in voie de pe torrente si putem crackui toate programele si softurile posibile? Toate contribuie la subjugarea si indobitocirea in masa. Toate adunate au rolul de a distruge valorile morale pe care comunismul le promova, de a spala creierele si a ne reprograma.

Comunismul promova munca cinstita, rasplatita pe masura, promova cultura si stimula performanta in scoli. Astazi traim intr-o lume in care profesorii sunt condamnati la o misiune imposibila, in care toate mediile din jurul nostru ne-au creat o realitate falsa, in care homosexualismul si violul de batrane nu mai socheaza si par aproape normale. O lume in care pixurile si cartile se regasesc doar in scoli, in care inteligenta si performanta sunt eclipsate de husa cu diamante de iphone 5, in care respectul si simtul civic aproape au murit in detrimentul injuraturilor din trafic, a cojilor de seminte de la scara blocului si a weekendurilor supra-aglomerate de la food-court din malluri.

Cei 10-20% care sunt razvratiti, care nu inghit “nora pentru fiul meu” sau cum s-o chema sau alte emisiuni de genul, care nu sunt curiosi cate operatii estetice a avut Bianca Dragusanu sau unde a mai aruncat Becali 50 de euro la cersatori, traiesc in obscuritate. Traiesc in umbra celor 80% care accepte benevol tampeniile, accepta sa fie indobitociti, accepta subjugarea zilnica de catre mass-media, pe toate canelele ei. Si aici s-a ajuns, asta e democratia pentru care au luptat si au murit oameni. Prosti, dar multi, ei ne conduc. Campaniile electorale sunt gandite sa se adreseze prostilor, posturile tv se gandesc ce vor prostii sa vada, etc. Si nu exagerez si nici nu sunt rau cand folosesc termenul “prosti”. Da, ne-am prostit, ne-am indobitocit in masa, treptat, in 15 ani am ajuns in punctul in care nu mai concepem viata fara o aplicatie pe telefon care sa ne spuna cate grade sunt afara, fara stirile despre “lumea mondena”, fara mall-uri in care sa ne fitzosim la sfarsit de saptamana, si evident fara Facebook, cu tot ce inseamna acesta pentru ca mi-e greu sa incerc sa-i descriu toate partile negative.

Relatiile umane s-au superficializat, distractiile au devenit mondenitati. Curiozitatile tampite care circula pe internet au devenit singurele informatii de cultura generala pe care le mai primim. Masinile au inceput sa se parcheze singure si daca nu ai acces la google nu mai poti duce o conversatie pana la sfarsit. Spre ce ne indreptam? Chiar, oare ce era inainte de Google si Facebook?

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Letargie

Nu se poate, e greu.. Daca nu merge? Mai bine nu incerc, ca cine stie… Mi-e cat de cat bine aici, de ce sa risc?

Sunt ganduri comune, foarte frecvente in randul tinerilor de azi. Sunt gandurile native de autolimitare, de frica de necunoscut, sunt instincte primare. A durat mult pana si-a facut curaj primul om sa iasa din pestera, sau pana Columb a plecat in necunoscut descoperind America. Suntem constienti cu totii ca acest curaj de care ai nevoie pentru a incerca mai mult, pentru a iesi din monotonie, e cu 2 taisuri, adesea avand rezultate tragice. Dar ne e frica, ne e frica de esec si uneori succesul pare mult prea departe de noi.  De aceea ne complacem in situatia noastra, avem momente in care visam, in care le impartasim prietenilor ca am vrea sa facem altceva, ca am putea mai mult, in care ne imaginam pentru cateva secunde ca putem “zbura”, pentru ca a doua zi sa mergem la acelasi job pe care nu-l suferim, facand aceleasi lucruri care nu ne ofera implinirea nici profesionala nici sentimentala pe care am dori-o.

Unde sa te duci? Ce sa faci altceva? Nu vezi ca la toti le e greu? De unde bani sa faci altceva? Din ce sa traiesti? Si uite-asa anii trec si ajungi sa ai alte prioritati, tot mai putin entuziasm sa incerci ceva nou si maine-poimaine te vei trezi la 55 de ani intr-un apartament de 3 camere, cu un alt job pe care nu-l suporti si cu alte “atributii de servici” al caror unic scop este sa-ti dea de lucru ca sa ai de pe ce sa castigi putinii bani care-ti sunt suficienti pentru a-ti asigura un trai un pic peste cel de subzistenta. Din cand in cand mai apare cate o persoana in viata ta care a reusit sa realizeze ceva in viata, care a plecat poate de la acelasi nivel cu tine, dar a ales un drum mai riscant, a crezut in el si a reusit. Alta data, intalnesti persoane care-ti povestesc de cat de ghiniosti au fost, cum au riscat si nu au reusit sa faca mare lucru, ba din contra au pierdut foarte mult si au fost nevoiti sa intre iar in sistem sa incerce sa supravietuiasca. Si una peste alta, nu-l iei in seama serios pe cel care a reusit si privesti spre cei multi, spre imensa majoritate, in care te integrezi de minune.

Nu toti oamenii sunt facuti sa iasa din rand. Nu toti pot fi lideri, buni manageri si nu toti pot conduce o afacere sau sa fie proprii stapani. Chestia cu adevarat importanta este ca nu toti vor. Ba chiar, un procent foarte mic ar fi multumit de un drum riscant care-ti aduce satisfactii, restul avand nevoie de cineva sa-i conduca si sa le spuna ce sa faca si cum sa faca. Majoritatea se complace in a impacheta cutii care vin pe o banda intr-o fabrica, zi de zi. Metaforic evident. Insa din pacate sunt multi care pot, care vor, dar carora le e frica. Unii ii numesc precauti, altii realisti sau fara curaj. Eu ii numesc cu un potential neexploatat.

Fa un exercitiu simplu : gandeste-te pentru 2 minute la cum va arata in mod real viata ta peste 15 ani, continuand drumul pe care esti. Apoi gandeste-te cum ti-ar placea sa arate viata ta peste 15 ani, care este limita reala la care ai putea ajunge cu capacitatile pe care le ai, favorizat de niste conjuncturi prielnice. Ce ti-ar place sa faci, ce ai putea sa faci, cat ai putea sa faci. Ce ai putea lasa in urma ta, pentru ce ai putea fi apreciat. Gandeste-te serios 2 minute! Intr-un procent covarsitor, cele 2 viziuni nu coincid. Ok, am scris favorizat de niste conjuncturi prielnice, asta ti-a dat aripi sa visezi. Si daca nu ar fi toate conjuncturile prielnice? Si daca ai forta un pic norocul, daca ai compensa lipsa conjuncturilor prielnice cu un apetit de lucru si o pasiune puternica? Si daca nu ai ajunge chiar acolo unde te vezi, dar ai ajunge aproape, nu ai fi totusi mai multumit decat varianta reala care te asteapta daca refuzi schimbarea?

Acum nu mai poate veni mama sa stea pe capul tau sa te duci sa-ti faci lectiile cand tu esti cufundat intr-un serial tampit la televizor. Nu mai ai presiunea unei teze la chimie care te determina sa te mobilizezi sa inveti o materie care poate nu-ti placea asa de mult. Nu te trezeste nimeni! Nu este nimeni care sa te traga de maneca pe strada, sa se uite la tine si sa-ti zica : “Eu cred ca tu poti mai mult! Hai cu mine sa te ajut sa ajungi aproape de visele tale sau sa incerci sa le depasesti”. Exista doar oglinda. Exista doar vointa ta. Exista doar actiune si reactiune, “Capul face, capul trage” . Atat. Nu noroc, nu trimiti 3 coduri si castigi, nu astepti para malaiata. “Cum iti asterni, asa dormi!”

E viata ta, trezeste-te din letargie! Gandeste-te serios la ea, n-o trata cu indiferenta si nu culege de pe jos ce pica din copac, urca-te pana in varf si culege roadele cele mai bune! Intre noi fie vorba, si cele de la mijlocul copacului sunt de 3 ori mai bune decat cele stricate de pe jos, dar daca totusi copacul nu e chiar asa inspaimantator si chiar asa greu de urcat?

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Generatia cu cheia la gat

Tinerii din ziua de azi se impart in opinia mea in 3 categorii : cei “batrani”, trecuti de 30 de ani, care au apucat sa faca macar clasa I pe vremea regimului comunist, cei intre 23 si 30 de ani care au crescut si au primit educatie in perioada imediat postdecembrista, si cei sub 23 de ani care au crescut in epoca internetului si a telefoanelor mobile. Diferentele intre ei, pe alocuri uriase, referitoare la educatia primita, la societatea si anturajul in care au crescut si la valorile pe care si le-au ales, ajung sa prognozeze viitorul Romaniei in urmatorii 30-40 de ani. Daca referitor la prima categorie nu exista dubii ca au primit o educatie buna, cei din a doua categorie pot fi catalogati cu o educatie acceptabila, pentru ca, din pacate, cei din ultima categorie sa fie unanim acceptati ca tind spre o educatie  proasta si un mediu toxic de cultivare.

De multe ori se spune ca ce semeni, aia culegi. Ei bine, samanta, samburele generatiei tinere de azi e impartita pe un spectru foarte larg, de la mentalitatea de olimpici, cartea e baza, meseria e bratara de aur si alte asemenea atribute ale educatiei comuniste, la mentalitatea de parvenit, fara cultura, amator de scandaluri tv si convins ca nu va influenta absolut deloc negativ faptul ca treci ca gasca prin apa prin scoala.

Intre cele doua desigur sunt multe intermediare, dar cand privim generatia tanara per ansamblu, putem generaliza. Expansiunea incredibila a internetului, ieftinirea telefoniei mobile si propagarea non-valorilor aducatoare de audiente de turma la tv, conjunctura afluxului mai mare de bani si lipsa problemei subzistentei, toate adunate duc la crearea unei paturi tinere a societatii sortita decaderii. In timp ce multi sunt nostalgici si isi aduc aminte cu drag de produse, obiecte sau obiceiuri de pe vremea comunista, complacandu-se intr-o melancolie trista, eu incerc sa ma detasez de vremurile apuse si sa constientiez prezentul dintr-o perspectiva viitoare asupra trecutului. Oare nu cumva generatia cu cheia la gat s-a transformat in generatia cu cartela de la interfon la gat? Oare inlocuirea obiectelor de joaca si a jocurilor copilariei este atat de tragica pe cat o privim, acuzand diferentele dintre fotbalul din spatele blocului si jocul fifa de pe calculator?

In opinia mea exista intr-adevar o problema cu generatia foarte tanara, cu viitorul pe termen mediu al acestei natiuni. Aceasta nu este alta decat educatia. Acest cuvant mic, cu insemnatate atat de mare. EDUCATIA. Respectarea parintilor, a fratilor si a familiei in general, respectul pentru profesori si pofta de invatatura, renegarea non-valorilor si a celor care le propaga, convertirea surselor de indobitocire in masa (internet, telefonie, jocuri) in surse nesfarsite de cunostinte si invataminte, de dezvoltare a intelectului, si nu in ultimul rand alegerea anturajului si a drumului in viata. Toate adunate reprezinta educatie, reprezinta inceputul si sfarsitul, prezentul si mai ales viitorul. Facand o analogie, o samanta buna, cultivata bine in cei “7 ani de acasa”, crescuta intr-un mediu bun, prielnic, este sortita unor roade excelente. Evident si opusul.

Din pacate multi se limiteaza la a acuza, a scuza, a privi doar anumite aspecte ale educatiei si a ridica din umeri convinsi ca de unul singur nu se poate schimba mare lucru. Eu consider ca fiecare hartie pe care o ridici de pe trotuar si o duci la cos, fiecare minut de interes pe care un invatator il acorda copiilor, fiecare discutie parinteasca argumentata bine, fiecare exemplu bun dat, toate contribuie la acea educatie buna, mult-dorita. Semanand prostie, culegi prostie. Semanand non-valori, culegi non-valori. Semanand violenta, culegi violenta. Si lista poate continua la nesfarsit cu exemple negative ale educatiei tinerilor, indiferent de catre cine sunt semanate, indiferent care este mediul din care se seamana. Chiar trecuti de varsta avida de informatii si de exemple in viata, tot putem sa ne autoeducam, sa-i educam pe cei din jurul nostru, sa ne educam in permanenta in mai bine si sa tindem la societate cat mai buna si un viitor cat mai “normal”.

Parafrazand, educandu-i pe altii, te educi pe tine! Eu vreau sa dau un exemplu, eu vreau sa incep o schimbare, eu vreau sa ma gandesc si la cei de langa mine. De unul singur nu voi reusi sa schimb mentalitatea generala, dar sigur voi incerca, sigur voi incerca sa ii fac pe tot mai multi sa inteleaga, sa nu fiu singur. Si cand vom fi mai multi, vom reusi!

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Banii

Orice ai face, oricat ai avea, oriunde ai merge, intotdeauna esti inconjurat de bani, depinzi de bani si parca niciodata nu sunt suficienti. Cu cat ai mai multi, cu atat cheltuiesti mai multi. Cand ii ai nu-i simti cum se duc, iar cand nu-i ai intotdeauna iti zici ca o sa incepi sa mai faci niste economii. Cum ar fi totusi o lume fara bani? O lume in care sa faci doar ce iti place pentru ca iti place, nu pentru ca altfel nu ai cum supravietui. O lume in care bunurile materiale sa fie recompense a reusitelor, fara a se mai face conversia in bani. In care mancarea si necesitatile zilnice sa fie gratuite si in care accentul sa cada pe legaturile umane, sincere, dezinteresate. Desigur este o utopie. Simplul fapt ca in ziua de azi vedem atat de multi oameni lenesi, delasatori, care prefera sa stea cu mana intinsa in loc sa lucreze ne face sa credem ca scenariul de mai sus e utopic, ca e ilogic sa gandim ca daca toata lumea ar avea ce manca si cu ce sa se imbrace, nu ar mai lucra nimeni.E drept, sunt unele meserii care nu aduc o satisfactie personala deosebita, dar totodata sunt meserii care se pot face din pasiune, din bucuria de a face ceva, de a crea, de a ramane ceva in urma ta.

Imagineaza-ti ca esti un miliardar in dolari. Ai mai multi bani decat PIB-ul Romaniei. Ai atat de multi bani incat ii cantaresti, nu-i mai numeri.
Pare de vis, nu? Pare ceva ce si-ar dori oricine. DAR.. Imagineaza-ti ca esti pe o insula pustie cu toti banii astia, ca ai un domeniu ultramodern, pus la punct cu tot ce ai nevoie, dar ca nu esti inconjurat de prieteni, de familie, de nimeni. Imagineaza-ti ca desi ai tot ce-ti trebuie, nu duci lipsa de nimic, stai la soare toata ziua si mananci numai fructe exotice, zi dupa zi, luna dupa luna, incepi sa te plictisesti. Incepi sa-ti aduci aminte cu placere de momentele cand imparteai o sticla de bere pe bordura de ultimii bani, cand erai fericit inconjurat de prieteni si nu puneai mare pret pe lucrurile materiale.

Acum trezeste-te. Realizeaza ce conteaza mai mult in viata! Realizeaza ca nu banii sunt importanti, ca nu satisfactia materiala e importanta, ca fericirea inseamna mai mult decat o masina noua sau un iphone.

Fa ce-ti place, incearca sa lasi ceva in urma ta, si pune accent mai mare pe relatiile de prietenie, pe sinceritate si onestitate. Renunta la falsul zilnic, la ipocrizie si interese, la invidie si rautate. Schimbarea lumii din jurul tau in mai bine reprezinta de fapt schimbarea ta in mai bine. Ridicate-te deasupra majoritatii si cauta fericirea spirituala in viata, nu cea materiala!

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Timpul

Timpul trece, verificand mailul, citind o stire, dand un telefon.. Click dupa click, minut dupa minut, zi dupa zi, si doar din cand in cand ne dam seama ca a mai trecut un an, ca am mai sarbatorit un Craciun sau un Paste. Zi de zi ne luptam cu regulile societatii incercand sa trecem zambitori prin viata, ignorand problemele si oamenii rai care ne inconjoara. Viata e de fapt un ciclu care se invarte intre banii pe care ii incasezi lunar si banii pe care ii cheltuiesti lunar, un du-te vino continuu in care placerile noastre se impart intre o iesire in oras la o bere cu prietenii sau un weekend la ski sau intr-o aventura montana. Destul de putini, dar exista, acei oameni care considera munca parte din placerile personale, care se dedica si sunt fericiti atunci cand lucreaza, care spun in gand in drum spre lucru dimineata “ce ma bucur ca ma duc la lucru”.
Acestia sunt fericitii, cei putini alesi care reusesc sa fure un pic mai multa “placere” de la viata decat majoritatea, care traiesc parca mai intens si mai cu zambetul pe buze. Din nefericire, ei sunt 5%, restul se zbat in acel du-te vino, se complac in fericirea minima sau poate pur si simplu au uitat ce inseamna sa fii fericit si traiesc o viata anosta, fara macar sa se mai gandeasca la asta.

“Asa face toata lumea”, “Viata e grea” si alte expresii de genul asta sunt menite sa subjuge psihic orice incercare de evadare, orice neliniste sufleteasca si orice gand de “eu pot mai mult” pe care l-am putea avea. Si, evident, ajungand acasa si vazand ca frigiderul iar e gol, ca iar a venit factura la gaz, sau ca se apropie termenul de platit chiria, incepi sa revii la problemele zilnice si accepti acel “asta e”, gandindu-te ca totusi esti mai bine ca altii si ca totusi iti mai permiti o iesire la bere la sfarsit de saptamana.

Dar… Oare chiar nu se poate mai mult? Oare chiar cei 5% sunt cei mai norocosi oameni, sau exista si un dedesubt in viata fericita a lor?.. Se-ntampla sa fii intr-o discutie amicala cu un prieten si sa intrebi sau sa fii intrebat “ce mai stii de X-ulescu”. Din cand in cand, X-ulescu respectiv e unul din cei 5%, sau macar e foarte aproape, si atunci reactia noastra e de genul “al naibii, ce noroc are ala”. Eu cred ca nu norocul da peste noi, ci noi dam peste el. Incercand, cautandu-l, fortandu-l. Tot ce am reusit sa fim in viata, tot ce am stiut sa luam de la educatia primita, toata scoala vietii pe care o avem, totul contribuie la acel noroc pe care la un moment dat il avem. Inevitabil, in viata fiecarui om, exista momente care tin de sansa, de noroc, de hazard, momente de care putem profita, sau sanse care trec pe langa noi. Gandirea pozitiva si exploatarea sanselor, cateodata chiar si fortarea norocului, sunt lucrurile de importanta cruciala in diferentierea individuala, lucruri care inclina balanta intre avutie si saracie, intre fericire si tristete, intre succes si insucces. Nu degeaba vorba din batrani zice ca “Dumnezeu iti da, da-n traista nu-ti pune!”.

Noi suntem arhitectii vietii noastre, noi suntem de vina sau merituosi pentru deciziile pe care le-am luat, sau cateodata pe care nu le-am luat. Norocul? Sansa? Soarta? Sunt niste cuvinte goale! Niste cuvinte de care se agata cei fricosi, cei slabi, cei care se complac in situatia lor.. MAJORITATEA!

Iar daca hazardul isi are locul lui in Univers, acesta intervine in lucrurile care nu depind de noi, in boli, in accidente, in viata animalelor si in lumea inconjuratoare. In aprecierea vietii noastre, in reusitele si nereusitele noastre, in evaluarea si comparatia nivelului de trai la care am ajuns, “norocul si-l face omul cu mana lui!”.

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

De mic copil..

Mi-aduc aminte ca pe vremea cand eram copil, frustrat de neintelegerile cu parintii sau de orice neajunsuri fizice si emotionale, incercam sa-mi gasesc echilibrul ascultand o melodie razvratita, incercand sa cant niste versuri in special din melodiile hip-hop, ca si cum as fi avut habar despre ce vorbesc aia. Ma regasesc acum oarecum in aceeasi situatie. Citind pe net articole si comentarii ale oamenilor razvratiti, ale tinerilor in general care fie cauta motive sa acuze conditiile din Romania pentru faptul ca au ales sa plece pe alte meleaguri, fie se agata de un fals patriotism pentru a justifica lipsa curajului de a rupe ritmul, de a risca totul plecand afara. Parca imi face bine, parca ma ajuta sa ma descarc. Realizez ca e o tampenie, ca de fapt ma complac in situatia mea in loc sa incerc sa fac ceva.
Si adesea ma gandesc : ce as putea sa fac? Sa plec afara, sa renunt la tot ce inseamna Romania pentru a deveni initial un sclav intr-o lume buna, pentru ca apoi sa sper la o viata “normala” afara? Sa raman si sa intru intr-un sistem in care spaga, pupaturile in fund si vesnicul “da, sefu” sunt singurele modalitati de a avansa, de a reusi sa iti permiti sa mergi la stomatolog, sa iei la copii o inghetata, sau si mai rau, sa le poti plati gradinita si scoala? Din pacate niciuna din cele 2 variante nu ma multumesc. Nu ma regasesc in niciuna, nu vreau sa ma complac, sa ma plafonez si sa accept moartea inceata care mi se pregateste.

Da, m-am hotarat : vreau sa lupt! Vreau sa lupt pentru mine, pentru Romania, asa cum stramosii au luptat pentru patria noastra si si-au dat vietile in prima linie a razboaielor stiind ca sansele lor sa iasa vii sunt infime. Vreau sa incerc sa schimb ceva, vreau sa pun toate cunostintele si capacitatile mele in slujba tarii, vreau sa MA AJUT SINGUR!

Bine, dar cum?

Pentru inceput cred, din adancul inimii, ca cel putin 30% din tinerii de azi gandesc la fel. Totodata, stiu ca 80% din acestia sunt fricosi, reticenti la schimbare, lenesi sau chiar nepasatori. Chiar si asa, asta inseamna ca trebuie sa ne omoare pe ceilalti 20% care vrem mai mult? Care stim ca putem mai mult? Care vedem zilnic solutii simple la probleme care persista de ani si ani de zile? Care asteptam acel “ceva” sa ne trezeasca din letargia in care suntem si sa ne bage in priza?

Deschid virtual bratele tuturor celor care s-au saturat de rutina zilnica care ii plafoneaza, tuturor celor care simt ca pot mai mult si ca nu au cum, tuturor celor care le e frica sa incerce ceva avand acel gand stupid imprimat de societate in adancul creierelor noastre : “Oricum n-ai nicio sansa”.

Nu sunt un visator; cred cu tarie ca este o sansa, cred cu tarie ca asa cum in istorie tinerii au castigat razboaie, au rasturnat guverne si au instituit alte directii de conducere, asa si tinerii din Romania pot sa se trezeasca, sa se uneasca si sa se ajute singur. Pana la urma, e viitorul nostru!

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Pana cand?

Nu muncim destul, nu muncim cu cap, nu facem destui bani. Ne zbatem de la o zi la alta pentru un weekend in oras sau un film pe saptamana la cinema. Vrem mai mult, putem mai mult. Ce ne face diferiti, cum putem profita de ce avem sa iesim din randul albinelor muncitoare? Munca iti asigura traiul, traiesti sa muncesti si muncesti sa traiesti, dar.. Eu nu sunt unul din acestia! Sunt convins ca sunt multi ca mine. Multi care traiesc tristi, stiind ca pot mai mult, ca vor mai mult, dar fara sa aibe ocazia sa arate mai mult. Si zi de zi ne complacem in situatia noastra si ne adancim tot mai mult intr-o groapa din care ne este aproape imposibil sa iesim. Pana cand?

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul