vineri, 22 noiembrie 2013

Ineficiență. Corupție. Incompetență. Așa, și?


Lasă-mă frate, ce-mi pasă mie de chestiile-astea? Mai “frec menta” un pic azi că doar e vineri, diseară mă duc în oraș cu niște prieteni la o bere și poate mergem în club, ca e party azi. De-asta nu mai pot eu, de Asociații și Organizații? Oricum toți fură și toți sunt cu partidele și chestii de-alea, crezi că eu nu știu?

Astea sunt reacțiile în general ale tineretului de astăzi la orice discuție legată de societatea civilă. Din când în când ieșim în stradă, că vorba aia, e mișto, mai socializam, ne mai vede lumea, e și pentru o “idee bună”, dar în rest ne vedem de viața noastră și ne mirăm când mai auzim de câte o lege nouă care e ilogică sau ne amuzăm trist când auzim de încă un parlamentar anchetat pentru corupție, fraudă sau trafic de influență. Și se mai aude din când în când cineva zicând ceva de genul “ba da nimeni nu face nimic mă, fac ăia de sus tot ce vor!”. 

Când zici în mintea ta “lasă să facă alții”, la care “alții” te gândești mai exact? La tinerii competenți care au plecat deja din țară sau la cei care abia așteaptă o șansă să dezerteze? Sau crezi că o să se rezolve de la sine problemele, că mafia o să moară de foame și o să dispară, că poate corupția va pieri de la sine?


Statul Român are 10.700 de km de cale ferată, din care vrea să “privatizeze” (ne-am săturat de cuvântul ăsta) 1.500 de km. Pe de altă parte, CFR Marfă înregistrează un profit negativ de 100 de milioane de euro pe an, în timp ce salariul fix al directorului general este de 42.750 lei (fără prima de consiliu de administrație care e încă 10.800 lei pe lună și fără alte sporuri de conducere, etc.).

În altă ordine de idei, ca să nu ne raportam la Anglia, Germania, Olanda sau Franța, vecinii noștri unguri, bulgari sau polonezii, un pic mai departe, au legislații care să impiedice vânzarea terenurilor agricole către străini (trebuie să fie rezident de minim 5 ani). La noi există în dezbatere o lege “antiromanească” așa cum o caracterizează fermierii noștri și toți cei implicați în agricultură, prin care ne vindem deliberat țara străinilor (în speță, terenul agricol), în condițiile unei crize de alimente ce se prefigurează în 10-15 ani. Practic, vom fi sclavi pe pământul nostru și vom cerși mâncare de la străinii care ne vor stăpâni.

Da, serios, tu crezi că mie-mi pasă de așa ceva? Cine știe unde-o să fiu eu peste 10 ani, hehe.. Și, chiar dacă mi-ar păsa să zicem, ce poți face? Oricum nu poți face nimic.
Ignoranța și lipsa de atitudine reprezintă tot o acțiune, este o acțiune dată de lipsa de implicare, este motivul pentru care nu se produce schimbarea, este opusul luptei pentru însănătoșirea sistemului.

Uitați-vă la un copil de 3-4 ani când se joacă și e fericit. Uitați-vă la inocența lui și gandiți-vă că vă va acuza, sau deopotrivă, vă va mulțumi pentru cum va arata România când va ajunge de vârsta voastră.
Gândiți-vă că indiferent dacă veți trăi în Canada, Suedia sau Australia, întotdeauna veți dori să fi trăit în România într-o societate sănătoasă, fără corupție, nepotism și incompetență. Gândiți-vă că odată ați fost mândru că sunteți român și acum aveți șansa să contribuiți la o schimbare istorică a destinului României.


Gândiți-vă câți tineri ar vrea să facă această schimbare, câți tineri s-ar întoarce în țară, cât de mult s-ar schimba societatea, mentalitatea, traiul de zi cu zi. E momentul sa formăm  bulgarele  de zăpadă  și  să-l împingem la vale. Forța acestuia va fi indestructibilă și va realiza mai mult decât vă puteți imagina!
Nu doar banii și grija zilei de mâine contează. Și culmea, nici nu e așa de greu. Trebuie doar să VREI și să FACI ceva! TU trebuie să te implici! Și TU contribui la cum o să arate România peste 10 sau 20 de ani. Și TU scrii istoria, fie că te implici, fie că nu.
Susține, distribuie, comentează, implică-te! Viitorul e aproape! 

                               Îndrăznește să crezi în schimbare!




miercuri, 13 noiembrie 2013

Daca nu-ti dai seama ce se intampla in jurul tau, nu esti destul de atent!

Fac parte din generatia capitalista. M-am nascut in comunism, dar la revolutie aveam o varsta prea frageda pentru a putea intelege ce se intampla in jurul meu cu-adevarat. La drept vorbind, nu multa lume a inteles pe moment care era miza revolutiei si cine au fost cei care au profitat cu-adevarat de lovitura noastra sangeroasa de stat. Am crescut jucandu-ma inca in aer liber, am trecut de la profesori severi si de “moda veche” la profesori trendy si la moda care fumau cu elevii la coltul scolii. Am simtit din postura de copil  avantajele si dezavantajele capitalismului, separarea claselor sociale din cauza banilor si explozia viicilor si a libertatilor. Am trecut de la a cauta 50 de bani pentru paine la a cheltui 35 de euro pe o masa intr-o statiune exotica. Am calatorit prin tara si prin lume, am vazut, am invatat si am trait multe.

Analizand retrospectiv la rece, perioada 2009-2013 a fost foarte grea din punctul de vedere al tanarului absolvent care inclina tot mai mult sa plece din tara, sa incerce sa gaseasca implinirea, in primul rand financiara, pe alte meleaguri. Multi tineri au "dezertat" si au ales sa-si faca un viitor in alte tari. In timp ce perioada 2004-2008 a fost cea mai “fericita” pentru romani, perioada care a urmat a fost ca un dus rece pentru toata lumea pentru ca ne obisnuisem sa muncim mai putin si sa castigam mai mult. Trecerea de la o extrema la alta a fost un soc puternic pentru toata lumea, dar tinerii capabili au avut poate cea mai puternica tentatie de a pleca din tara. “N-ai ce face” parea sa se citeasca in ochii fiecarui absolvent care incerca sa se integreze pe o piata a muncii insuficienta si unde era platit mai putin si trebuia sa munceasca mai mult. 

S-a furat... si s-a furat mult. S-a trait bine, s-au satisfacut capricii, s-a facut risipa, s-au rulat bani, lumea a fost fericita, dar s-au furat banii publici. Simtim asta si azi si o sa mai simtim ani buni. S-a si muncit, dar putin, mult prea putin pentru cati bani s-au cheltuit, pentru ce contracte umflate s-au incheiat cu statul. Mult mai putin decat in perioada 2009-2013. 
Dar treptat lucrurile par sa se aseze: ne-am obisnuit cu faptul ca e greu, cu lupta pentru un trai mai bun, cu nesiguranta locurilor de munca. Nu ne place, dar n-avem incotro si oricum, lucrurile par sa mearga mai bine, fie si doar si cu o imbunatatire de  1%. Dar ge garantie avem ca vom fi condusi bine, ca altcineva va avea grija sa nu se mai fure, ca poate si coruptia se va elimina de la sine?


Ma uitam la un discurs la Ted al unui luptator pentru eliminarea coruptiei in Trinidad Tobago, un stat din America Centrala, al carui punct de pornire in cruciada sa a fost o statistica oficiala care indica ca 66% din banii publici sunt furati sau cheltuiti degeaba. Ei bine, la noi nu cred ca este asemenea procentaj, dar probabil ca 25% din totalul banilor publici cheltuiti sunt cheltuiti degeaba (fie din supraumflarea cheltuielilor de achizitii sau servicii, fie din prostul management  si viziunea incoerenta de dezvoltare). Am cautat pe Google informatii aparute in presa despre evaziuni fiscale sau furturi din bani publici pentru ultimele 6 luni si am fost socat sa vad ca suma totala a acestora este de aproximativ 1 miliard de euro. Este o suma uriasa, dar ne-am obisnuit asa de mult sa ignoram aceste informatii incat parca trec pe langa noi de parca ar fi vorba despre o alta tara.
Avem exemple de primari precum Mazare, Vanghelie sau Gheorghe Stefan, deputati, senatori, ministri in jurul carora exista certitudinea publica generala ca “au furat” si care isi continua activitatea de zece ani fara ca nimeni sa nu-i traga la raspundere. Avem mafie locala in fiecare municipiu mai mic, care este subordonata mafiei de la judet. Avem coruptie la tot pasul, avem nepotism, incompetenta, ineficienta.

Ce voiam sa spun este ca viitorul nu arata deloc bine, ne aflam intr-un moment important al istoriei postcomuniste a Romaniei in care putem schimba macazul, in care putem crea premisele unei schimbari “sanatoase”. Daca ar fi sa facem un grafic al calitatii in invatamant, in sanatate, in institutiile publice, in aproape orice din Romania pentru ultimii ani, am observa un traseu descendent. Ne-am obisnuit sa spunem “asta e” pana-ntr-acolo incat nu mai avem sperante de mai bine, nu mai credem ca poate lupta nimeni impotriva coruptiei, a incompetentei si a ineficientei din administratia publica.

Dar, se poate! Exista premisele crearii  unei schimbari, exista dorinta crescanda de a elimina coruptia, de a conduce autoritatile publice chiar in interesul cetatenilor. Exista tot mai multe proteste de strada, vocea tinerilor parca incearca tot mai mult sa se faca auzita. Si chiar avem motive sa protestam, de la educatie la taierea padurilor si de la licitatiile publice la sistemul de sanatate, peste tot exista motive intemeiate de nemultumire si de protest. Tinerii pot face diferenta, iar daca nu-ti dai seama ce se intampla in jurul tau, nu esti destul de atent!
E momentul sa trecem de la “nu se poate” la “hai sa sustinem” proiecte de tipul Miscarea Tinerilor de Elita, sa folosim acest mediu virtual care prezinta atatea avantaje, in interesul nostru, in interesul construirii unui viitor mai bun pentru copiii nostri. Sa depasim momentul dezamagirii si al neincrederii si sa recapatam speranta, sa ne implicam in demersurile societatii civile si sa contribuim cum putem la renasterea ideii ca “SE POATE!”. Cum? In primul rand sa nu mai stam pe margine si sa aratam cu degetul, sa ne implicam catusi de putin in societatea asta civila de care se vorbeste tot mai mult. Intotdeauna pe fuga, intotdeauna suparati, agitati, cu gandul la grija zilei de maine, nu realizam de fapt ca Viitorul de maine e de fapt prezentul de azi!



Viitorul e aproape!