Letargie

Nu se poate, e greu.. Daca nu merge? Mai bine nu incerc, ca cine stie… Mi-e cat de cat bine aici, de ce sa risc?

Sunt ganduri comune, foarte frecvente in randul tinerilor de azi. Sunt gandurile native de autolimitare, de frica de necunoscut, sunt instincte primare. A durat mult pana si-a facut curaj primul om sa iasa din pestera, sau pana Columb a plecat in necunoscut descoperind America. Suntem constienti cu totii ca acest curaj de care ai nevoie pentru a incerca mai mult, pentru a iesi din monotonie, e cu 2 taisuri, adesea avand rezultate tragice. Dar ne e frica, ne e frica de esec si uneori succesul pare mult prea departe de noi.  De aceea ne complacem in situatia noastra, avem momente in care visam, in care le impartasim prietenilor ca am vrea sa facem altceva, ca am putea mai mult, in care ne imaginam pentru cateva secunde ca putem “zbura”, pentru ca a doua zi sa mergem la acelasi job pe care nu-l suferim, facand aceleasi lucruri care nu ne ofera implinirea nici profesionala nici sentimentala pe care am dori-o.

Unde sa te duci? Ce sa faci altceva? Nu vezi ca la toti le e greu? De unde bani sa faci altceva? Din ce sa traiesti? Si uite-asa anii trec si ajungi sa ai alte prioritati, tot mai putin entuziasm sa incerci ceva nou si maine-poimaine te vei trezi la 55 de ani intr-un apartament de 3 camere, cu un alt job pe care nu-l suporti si cu alte “atributii de servici” al caror unic scop este sa-ti dea de lucru ca sa ai de pe ce sa castigi putinii bani care-ti sunt suficienti pentru a-ti asigura un trai un pic peste cel de subzistenta. Din cand in cand mai apare cate o persoana in viata ta care a reusit sa realizeze ceva in viata, care a plecat poate de la acelasi nivel cu tine, dar a ales un drum mai riscant, a crezut in el si a reusit. Alta data, intalnesti persoane care-ti povestesc de cat de ghiniosti au fost, cum au riscat si nu au reusit sa faca mare lucru, ba din contra au pierdut foarte mult si au fost nevoiti sa intre iar in sistem sa incerce sa supravietuiasca. Si una peste alta, nu-l iei in seama serios pe cel care a reusit si privesti spre cei multi, spre imensa majoritate, in care te integrezi de minune.

Nu toti oamenii sunt facuti sa iasa din rand. Nu toti pot fi lideri, buni manageri si nu toti pot conduce o afacere sau sa fie proprii stapani. Chestia cu adevarat importanta este ca nu toti vor. Ba chiar, un procent foarte mic ar fi multumit de un drum riscant care-ti aduce satisfactii, restul avand nevoie de cineva sa-i conduca si sa le spuna ce sa faca si cum sa faca. Majoritatea se complace in a impacheta cutii care vin pe o banda intr-o fabrica, zi de zi. Metaforic evident. Insa din pacate sunt multi care pot, care vor, dar carora le e frica. Unii ii numesc precauti, altii realisti sau fara curaj. Eu ii numesc cu un potential neexploatat.

Fa un exercitiu simplu : gandeste-te pentru 2 minute la cum va arata in mod real viata ta peste 15 ani, continuand drumul pe care esti. Apoi gandeste-te cum ti-ar placea sa arate viata ta peste 15 ani, care este limita reala la care ai putea ajunge cu capacitatile pe care le ai, favorizat de niste conjuncturi prielnice. Ce ti-ar place sa faci, ce ai putea sa faci, cat ai putea sa faci. Ce ai putea lasa in urma ta, pentru ce ai putea fi apreciat. Gandeste-te serios 2 minute! Intr-un procent covarsitor, cele 2 viziuni nu coincid. Ok, am scris favorizat de niste conjuncturi prielnice, asta ti-a dat aripi sa visezi. Si daca nu ar fi toate conjuncturile prielnice? Si daca ai forta un pic norocul, daca ai compensa lipsa conjuncturilor prielnice cu un apetit de lucru si o pasiune puternica? Si daca nu ai ajunge chiar acolo unde te vezi, dar ai ajunge aproape, nu ai fi totusi mai multumit decat varianta reala care te asteapta daca refuzi schimbarea?

Acum nu mai poate veni mama sa stea pe capul tau sa te duci sa-ti faci lectiile cand tu esti cufundat intr-un serial tampit la televizor. Nu mai ai presiunea unei teze la chimie care te determina sa te mobilizezi sa inveti o materie care poate nu-ti placea asa de mult. Nu te trezeste nimeni! Nu este nimeni care sa te traga de maneca pe strada, sa se uite la tine si sa-ti zica : “Eu cred ca tu poti mai mult! Hai cu mine sa te ajut sa ajungi aproape de visele tale sau sa incerci sa le depasesti”. Exista doar oglinda. Exista doar vointa ta. Exista doar actiune si reactiune, “Capul face, capul trage” . Atat. Nu noroc, nu trimiti 3 coduri si castigi, nu astepti para malaiata. “Cum iti asterni, asa dormi!”

E viata ta, trezeste-te din letargie! Gandeste-te serios la ea, n-o trata cu indiferenta si nu culege de pe jos ce pica din copac, urca-te pana in varf si culege roadele cele mai bune! Intre noi fie vorba, si cele de la mijlocul copacului sunt de 3 ori mai bune decat cele stricate de pe jos, dar daca totusi copacul nu e chiar asa inspaimantator si chiar asa greu de urcat?

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul